Siguranțele protejează dispozitivele electronice de curentul electric și previn deteriorarea gravă cauzată de defecțiuni interne. Prin urmare, fiecare siguranță are o anumită valoare nominală, iar siguranța se va arde atunci când curentul depășește valoarea nominală. Atunci când unei siguranțe i se aplică un curent care se află între curentul convențional nesigurat și capacitatea nominală de rupere specificată în standardul relevant, siguranța trebuie să funcționeze satisfăcător și fără a pune în pericol mediul înconjurător.
Curentul de defect așteptat al circuitului în care este instalată siguranța trebuie să fie mai mic decât curentul nominal al capacității de rupere specificat în standard. În caz contrar, când apare defectul, siguranța va continua să zboare, să se aprindă, să ardă siguranța, să se topească împreună cu contactul, iar marcajul siguranței nu poate fi recunoscut. Desigur, capacitatea de rupere a siguranței inferioare nu poate îndeplini cerințele stipulate în standard, iar utilizarea aceleiași siguranțe va provoca daune.
Pe lângă rezistențele de siguranță, există și siguranțe generale, siguranțe termice și siguranțe cu auto-restaurare. Elementul de protecție este, în general, conectat în serie în circuit; în caz de supracurent, supratensiune sau supraîncălzire sau alte fenomene anormale, va fi imediat siguranțat și va juca un rol de protecție, putând preveni extinderea ulterioară a defecțiunii.
(1) OrdinarFutilizări
Siguranțele obișnuite, cunoscute în mod obișnuit sub numele de siguranțe sau siguranțe sigurante, aparțin siguranțelor care nu pot fi recuperate și pot fi înlocuite doar cu siguranțe noi după ce siguranțele sunt deteriorate. Acest lucru este indicat de „F” sau „FU” în circuit.
StructuralCcaracteristici aleCcomunăFutilizări
Siguranțele obișnuite constau de obicei din tuburi de sticlă, capace metalice și siguranțe. Cele două capace metalice sunt plasate la ambele capete ale tubului de sticlă. Siguranța (fabricată dintr-un material metalic cu punct de topire scăzut) este instalată în tubul de sticlă. Cele două capete sunt sudate respectiv pe orificiile centrale ale celor două capace metalice. În timpul utilizării, siguranța este introdusă în suportul de siguranță și poate fi conectată în serie cu circuitul.
Majoritatea siguranțelor sunt liniare, doar televizoarele color și monitoarele de computer sunt utilizate în siguranțele cu întârziere pentru siguranțele spiralate.
PrincipalPparametri deCcomunăFutilizări
Principalii parametri ai siguranțelor obișnuite sunt curentul nominal, tensiunea nominală, temperatura ambiantă și viteza de reacție. Curentul nominal, cunoscut și sub denumirea de capacitate de rupere, se referă la valoarea curentului pe care siguranța îl poate rupe la tensiunea nominală. Curentul normal de funcționare al siguranței ar trebui să fie cu 30% mai mic decât curentul nominal. Curentul nominal al siguranțelor de uz casnic este de obicei marcat direct pe capacul metalic, în timp ce inelul colorat al siguranțelor importate este marcat pe tubul de sticlă.
Tensiunea nominală se referă la cea mai stabilă tensiune a siguranței, care este de 32V, 125V, 250V și 600V, conform celor patru specificații. Tensiunea de funcționare reală a siguranței trebuie să fie mai mică sau egală cu valoarea tensiunii nominale. Dacă tensiunea de funcționare a siguranței depășește tensiunea nominală, aceasta se va arde rapid.
Capacitatea de încărcare a siguranței este testată la 25℃. Durata de viață a siguranțelor este invers proporțională cu temperatura ambiantă. Cu cât temperatura ambiantă este mai mare, cu atât temperatura de funcționare a siguranței este mai mare, cu atât durata de viață a acesteia este mai scurtă.
Viteza de răspuns se referă la viteza cu care siguranța răspunde la diverse sarcini electrice. În funcție de viteza de reacție și performanță, siguranțele pot fi împărțite în tipuri de răspuns normal, cu întârziere de declanșare, cu acțiune rapidă și cu limitare de curent.
(2) Siguranțe termice
Siguranța termică, cunoscută și sub denumirea de siguranță de temperatură, este un tip de element de asigurare a supraîncălzirii irecuperabil, utilizat pe scară largă în toate tipurile de vase electrice, motoare, mașini de spălat, ventilatoare electrice, transformatoare de putere și alte produse electronice. Siguranțele termice pot fi împărțite în siguranțe termice de tip aliaj cu punct de topire scăzut, siguranțe termice de tip compus organic și siguranțe termice de tip plastic-metal, în funcție de diferitele materiale ale corpului senzorului de temperatură.
ScăzutMeltingPunguentAlloyTtipTierbFutilizare
Corpul senzorului de temperatură al siguranței termice de tip aliaj cu punct de topire scăzut este prelucrat dintr-un material din aliaj cu punct de topire fix. Când temperatura atinge punctul de topire al aliajului, corpul senzorului de temperatură se va conecta automat la o siguranță termică, iar circuitul protejat se va deconecta. În funcție de structura sa diferită, siguranța termică de tip aliaj cu punct de topire scăzut poate fi împărțită în trei tipuri: tip gravitațional, tip cu tensiune superficială și tip cu reacție cu arc.
OrganicCcompusTtipTierbFutilizare
Siguranța termică organică este compusă dintr-un corp senzor de temperatură, un electrod mobil, un arc și așa mai departe. Corpul senzor de temperatură este prelucrat din compuși organici de înaltă puritate și cu un interval scăzut de temperatură de topire. În mod normal, electrodul mobil și punctul final fix intră în contact, circuitul fiind conectat prin siguranță; Când temperatura atinge punctul de topire, corpul senzor de temperatură se conectează automat, iar electrodul mobil este deconectat de la punctul final fix sub acțiunea arcului, iar circuitul este deconectat pentru protecție.
Plastic –MetalTierbFutilizare
Siguranțele termice plastic-metal adoptă o structură de tensiune superficială, iar valoarea rezistenței corpului senzorului de temperatură este aproape 0. Când temperatura de lucru atinge temperatura setată, valoarea rezistenței corpului senzorului de temperatură va crește brusc, împiedicând trecerea curentului.
(3) Siguranță autoregenerantă
Siguranța autoregenerantă este un nou tip de element de siguranță cu funcție de protecție la supracurent și supraîncălzire, care poate fi utilizat în mod repetat.
StructuralPprincipiulSelf –RrestaurareFutilizări
Siguranța auto-restaurabilă este un element termosensibil PTC cu coeficient de temperatură pozitiv, fabricat din polimeri și materiale conductive etc., este în serie în circuit, putând înlocui siguranța tradițională.
Când circuitul funcționează normal, siguranța autoregenerabilă este activată. Când există o defecțiune la supracurent în circuit, temperatura siguranței în sine va crește rapid, iar materialul polimeric va intra rapid într-o stare de rezistență ridicată după încălzire, iar conductorul va deveni un izolator, întrerupând curentul din circuit și făcând circuitul să intre în stare de protecție. Când defectul dispare și siguranța autoregenerabilă se răcește, aceasta intră într-o stare de conducție cu rezistență scăzută și se conectează automat la circuit.
Viteza de funcționare a siguranței autoregeneratoare este legată de curentul anormal și de temperatura ambiantă. Cu cât curentul este mai mare și cu cât temperatura este mai ridicată, cu atât viteza de funcționare va fi mai rapidă.
ComunSelf –RrestaurareFutilizare
Siguranțele auto-restaurabile pot fi de tip plug-in, montate pe suprafață, cu cip și alte forme structurale. Siguranțele plug-in utilizate în mod obișnuit sunt seria RGE, seria RXE, seria RUE, seria RUSR etc., care sunt utilizate în computere și aparate electrice generale.
Data publicării: 20 aprilie 2023